Nascut la Focsani, în timpul razboiului, Petru Botezatu îsi petrece copilaria la Piatra Neamt.

Inainte chiar de a împlini 19 ani, cade victima ultimului val de arestari masive operate de noii detinatori ai puterii comuniste recent instaurate. Este acuzat de conducerea unei organizatii contrarevolutionare, împotriva securitatii statului si apoi, într-un proces public, la Iasi, judecat de un tribunal militar, este condamnat la 12 ani închisoare politica.

Procesul cunoscut atunci ca procesul elevilor de liceu, îl arunca împreuna cu alti 4 tineri în cea mai sinistra detentie, si - dupa un periplu prin mai toate închisorile de groaznica amintire din România acelor ani, - sfârseste în cele din urma în beciurile de la Gherla.

O interventie cu adevarat divina face ca procesul sa fie redeschis dupa catva timp, si, desi i se reduce pedeapsa, va fi condamnat din nou, de data aceasta pentru asociere ilegala ...

Dupa eliberare, în 1964 este admis la Facultatea de Arte Plastice. Desi considerat un “element periculos”, un dizident vesnic sub observatie si supraveghere, i se permite totusi în anii care urmeaza absolvirii sa functioneze ca profesor. In curând va deveni clar ca visul sau de a se manifesta ca artist se va izbi necontenit de un zid implacabil de neacceptare. O incompabilitate sistemica, o respingere viscerala, o discordanta vibratorie ... într-o lume în care intelectualitatea era periculoasa si condamnabila, iar creatia suspecta si represabila....

Lucrarile sale sunt sistematic eliminate din expozitii nationale importante, expozitiile personale îi sunt cenzurate, sansele de expresie artistica personala sunt din ce în ce mai diminuate cu cât dictatura ceausista îsi consolideaza si mai mult puterea si se extinde, imobilizând societatea româneasca definitiv si iremediabil, sufocând fiecare aspect al vietii culturale si sociale. In 1977, artistul îsi da demisia si, într-un efort dramatic de a da un sens vietii sale artistice, îsi redirectioneaza fortele creatoare catre pictura religioasa.

Astfel din 1979, începe pictarea unui numar important de biserici, care va coincide cu aproape un deceniu de creatie de pictura sacra, dar si cu o adevarata exultanta a spiritului sau creator, care, pentru prima oara în viata, are sansa de-a se desfasura pe câmpuri largi de mii de metri patrati, asupra carora se arunca cu o bucurie fara margini, simtindu-se împuternicit sa faca vizibila - potrivit întelegerii umane- biserica lui Dumnezeu.

In 1987 cu o viza pentru o vizita la Asezamântul Românesc de la Locurile Sfinte din Israel, reuseste sa se refugieze în Austria.

Incepe astfel la Viena un exil care se va dovedi deopotriva minunat si mizerabil, glorios si derizoriu, provocator si mistuitor, dar dupa o sedere de circa 2 ani în Austria, 3 expozitii personale, semnalate în mod semnificativ de catre presa de specialitate, vânzarea unui numar considerabil de lucrari, o remarcabila contributie la restaurarea si mai ales repictarea frescelor istorice de la Maria Alm, (Salzburg), artistul se îndreapta totusi catre America.

Dupa prima expozitie la Ottawa în Canada -unde se stabileste în 1998 - despre care ziarele locale scriau cu uimire “Sold -out”, (vânduta în întregime), o performanta cu adevarat extraordinara pentru un artist complet necunoscut...lucrarile artistului român vor continua sa fie expuse si achizitionate de colectionari în nenumarate galerii din Ottawa, Toronto si Montreal... In 1994 Muzeul Civilizatiei îi achizitioneaza una dintre cele mai importante lucrari de arta sacra produse vreodata, piesa care se afla azi în expozitia permanenta a muzelui.

In acelasi an, Petru Botezatu se reîntoarce pentru prima data în România de dupa revolutie. Ca urmare a reîntâlnirii cu vechiul sau prieten Dr. Arh. Irineu Chiorbeja, staret acum al Manastirii Nemt, accepta sa picteze frescele capelei din zidurile de incinta ale mânastirii Neamt datând de peste 500 de ani.

Câteva luni mai târziu, un apel telefonic din Statele Unite, confirma faptul ca a fost selectat dintr-un numar impresionant de artisti sa picteze muralele unei noi biserici construite în stil Renascentist la facultatea de Teologie a Universitatii Samford din Birmingham, Alabama. In octombrie, acelasi an începe pictarea domului si îsi petrece întreaga iarna pe schela, în climatul blând si favorabil al sudului american.

In curând, guvernul american îi acorda statutul de resident permanent pe baza aptitudinilor sale exceptionale (extraordinary abilities).

Nenumarate manifestari începând cu ceremonia de dedicare (sfintire) a Capelei Beeson, articole, repetate aparitii si interviuri la televiziune, documentare si paginii întregi de ziar, imnuri, seminare si conferinte, dedicate artistului, constituie ampla marturie a extraordinarei aprecieri stârnite de Petru Botezatu dupa pictarea muralelor de la Samford.

În urmatorii 5 ani, continua sa lucreze pentru Universitatea Samford din Birmingham ca artist in rezidenta, concepând alte cicluri de lucrari, sculpturi, picturi si chiar icoane, care împodobesc azi Facultatea de Teologie Beeson.

Asa cum se exprima Decanul Facultatii , Dr. Th. George, în documentarul dedicat carierei artistului de catre Televiziunea Româna, prezenta lui Petru Botezatu ...”a constituit a learning moment in the life of our school (un moment de învatatura în viata scolii noastre), ... arta sa constituind o experienta unica în istoria Statelor Unite, pe care nu o vom uita niciodata” .

In 2001, revine în România la invitatia parintelui Ioan Ghiurco, ziditorul maretei catedrale Sf. Vinere din Zalau, Salaj. Incepând din acea vara maestrul Botezatu lucreaza la împodobirea cu fresce a noii constructii, iar din 2003 în paralel si la repictarea mai vechii catedrale din centrul orasului Zalau, Adormirea Maicii Domnului.

Creatia pictorului Botezatu, atât sacra cât si profana, de o diversitate si bogatie incredibile, extinzându-se pe meridiane si continente ale lumii atât de diferite, cuprinzând vaste ansamble murale, dar si o gama imensa de lucrari laice în majoritatea genurilor si mediilor existente, provine dintr-o imaginatie ale carei limite sfideaza deseori întelegerea umana obisnuita.

Instalat în fata unei lucrari, artistul pare sa stabileasca un contact secret si absolut personal cu o sursa transcedentala, situata în alte planuri, dincolo de orizonturile usor tangibile, caci, în mintea sa vizionara par sa coexiste multiple lumi paralele, în timp ce opera sa întretine o cronica iscusita a tainelor secrete si încântatoare ale Universului....

Copyright © 2006 Petru Botezatu - All Rights Reserved